Tesla Cybertruck făcut acasă: proiectul a durat 8 luni, dar produsul final e senzațional

de: Paula Artin
07 09. 2020

De ce să aștepți până iese pe piață modelul când poți să-ți construiești tu singur unul? Acesta a fost gândul unui bosniac, fan înrăit al vehiculelor Ford și Tesla, care nu a putut să aștepte lansarea Cybertruck programată abia la sfârșitul anului 2021.

El a venit cu propria sa versiune a vehiculului futurist. Specialiștilor și inginerilor IT ai companiei Stark Solutions a lui Igor Krezic le-a luat opt luni să dezasambleze un Ford Raptor F-150 și apoi să-l transforme într-un vehicul pe benzină care seamănă cu un Cybertruck.

Primul drum pe străzile din sudul orașului Mostar a atras atenția multor trecători, a declarat pentru Reuters Mario Coric, managerul companiei.

„Toată lumea a urmărit și jumătate dintre ei au crezut că am făcut un tanc, pentru că oamenii nu știu ce este Cybertruck-ul. O fată chiar s-a oprit și a întrebat dacă acesta este locul în care se produc Cybertruck-urile Tesla”, a declarat Coric.

Deși s-ar putea să nu arate identic cu prototipul funcțional al Cybertruck, proiectul îi captează cu siguranță spiritul.

„Proprietarul a vrut să combinăm două părți opuse – Ford și Cyber – pentru că este un fan atât al Tesla cât și al Ford, așa că am îmbinat două suflete într-una”, a adăugat Coric.

„Modelul produs de noi folosește benzină, în timp ce Tesla este vehicul electric. Am încercat să copiem cât mai mult posibil, dar mașina noastră nu are aceeași dimensiune ca Cybertruck”, a adăugat Coric.

Nu au existat comentarii imediate din partea Tesla și Ford.

Coric a spus că Stark Solutions încearcă acum să înregistreze vehiculul pentru a putea fi utilizat pe șosele, dar întâmpină probleme în acest proces, deoarece marginile ascuțite ale vehiculului prevăzute exact ca cele ale Cybertruck-ului, sunt interzise în Bosnia.

Tesla intenționează să își construiască fabrica Cybertruck de 1,1 miliarde de dolari în apropiere de Austin, Texas, punând capăt unei competiții intense cu vecinul Oklahoma, a anunțat în iulie directorul executiv Elon Musk.
Vehiculul futurist seamănă cu un vehicul blindat și va fi disponibil la un preț de pornire de 39.000 de dolari.